In zgomotul creat, la apus, de randunele...
Au inflorit copacii si-au aparut mii de stele...
Si se dezmiarda bland... si-ncet, pe asfalt, umbrele...
In linistea noptii si in lumina lunii...
Descoperind, pe rand, din dragostea ce o port lumii...
Experimentam ce stim de la altii si ce ne-au invatat strabunii...
Vantul... ce-mi povesteste-n surdina secrete...
A uitat si el de "groapa marilor regrete"...
Si-astepta cumintel sa spuna si celorlalte cete...
O mie de cuvinte nu ma-nfioara atata...
Ca mutul tau suras... ramas pe perna de tafta...
Si florile din glastra-mi striga obsesiv- te rog, "nu-ma-uita"...
"Indiferent unde as fi, stii ca esti doar a mea...
Am fost, sunt si voi fi parte din viata ta...
Nu te ascunde, nu fugi...Nici macar nu-ncerca...
Te voi gasi mereu...Esti jumatatea mea..."
Si ma intreab, eu, cerebral: Sa fie chiar asa???
No comments:
Post a Comment