Tuesday, October 14, 2008

Vj Oana did it again! De data asta cu Paul Van Dyk!!!:P

Mare “colecţionară” de interviuri în exclusivitate cu DJ-ii de calibru ai lumii, VJ Oana l-a “luat la întrebări” pe Paul Van Dyk, care a mixat la Bucureşti într-un show pus la punct de The Mission, MTV şi ProFM DANCE.




Prima parte a materialului realizat de VJ Oana poate fi urmărit la MTV News luni, 13 octombrie, de la ora 21.30, iar miercuri, 15 octombrie, de la ora 21.30, MTV News a rezervat suficient timp pentru a-l cunoaşte cât mai bine pe unul dintre cei mai cunoscuţi DJ-i din întreaga lume!


“Dacă anul trecut înainte de Crăciun, când am venit în România pentru a treia sau a patra oară, îmi promovam albumul “In Between”, de data aceasta am adus cu mine “Vonyc Sessions”, un material nou, strâns legat de show-ul meu de la radio, care se intitulează tot aşa...Este un produs care mă reprezintă ca artist şi care, sper eu, să vă placă!", a declarat modest Paul Van Dyk, care se află în turneul de promovare a celui mai nou album.


“Pe cât de paşnic, simpatic, open-minded şi modest s-a dovedit a fi Paul în timpul interviul, show-ul lui ne-a arătat o altă faţă a DJ-ului, la fel de pozitivă, dar parcă mai “hotărâtă”. Pe scenă, sub lumina laserelor care aproape îl acopereau, Van Dyk s-a transformat într-un maestru al sunetului, un vizionar al scenei muzicale electronice, un artist sigur pe el, care ştie să satisfacă gusturile miilor de fani adunaţi pentru a se bucura de spectacolul oferit de el. Cu toate că este unul dintre DJ-ii care îmbrăţişează tehnologia de ultimă oră, aşa cum a declarat şi în interviu, în detrimentul “bătrânului” platan şi spune că nu ştie care-i sunt şansele pentru a-şi păstra titlul în cadrul DJ MAG Awards 2008, eveniment care se va desfăşura anul acesta pe data de 29 octombrie la Londra, Paul Van Dyk a incendiat atmosfera încă o dată la Bucureşti, dovedind că este unul dintre cei mai buni DJ-i ai lumii", a povestit entuziasmată VJ Oana, care poate fi “întâlnită” la MTV, prezentând în fiecare vineri, de la ora 00.00, clasamentul “Dance Floor Chart”, dar şi pe frecvenţele ProFM DANCE.


WWW.MTV.RO

No comments: