Sunday, June 29, 2008

EXCLUSIVITATE, DULCE EXCLUSIVITATE!!!



"VJ Oana, interviu în exclusivitate cu Armin Van Buuren!"

Luni, 30 iunie, de la ora 16.00, MTV News prezintă interviul realizat în exclusivitate de VJ Oana cu Dj-ul numărul 1 în lume, Armin Van Buuren!

Proaspăt întors dintr-o mini vacanţă în Franţa, DJ-ul care a făcut ravagii la Bucureşti într-un show pregătit de The Mission, MTV şi ProFM DANCE povesteşte pentru MTV News depre albumul “Imagine”, pe care îl consideră “opera lui de artă”, despre publicul din România, dar şi despre dorinţa de a mixa ore în şir!

Încă de vineri seara, când a aterizat în studioul ProFM DANCE în cadrul emisiunii "Party Guide", VJ-iţa şi DJ-iţa Oana Tache a avut ocazia să-l ia la întrebări, iar fanii l-au aşteptat cu braţele deschise în faţa sediului. Armin i-a dezvăluit Oanei o parte din secretele personale puse în aplicare în timpul fiecărui DJ set, a declarat că România este una dintre puţinele ţări în care şi-a dorit cu adevărat să aducă noul său show în al cărui turneu de promovare se află - "Armin Only Imagine", şi asta pentru că publicul român ştie să aprecieze muzica dance, iar scena muzicală electronică din ţară s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani.

"Noul meu album, "Imagine", este rezultatul a 2 ani de munca intensă. Sunt cele mai bune 11 piese pe care le-am compus vreodată şi consider că mă reprezintă ca artist de această dată, nu numai ca DJ. Este genul de muzică pe care o poţi asculta la infinit în club, acasă, în maşină sau de ce nu, în parc la CD player. Binenţeles că după turneul "Armin Only Imagine" voi reintra în studio şi voi pregăti un nou material dar acesta va rămâne cu siguranţă albumul meu de suflet!", a mai spus Armin Van Buuren în exclusivitate pentru fanii din România.

"Peste 7000 de inimi au bătut la unison pe beat-urile celui mai bun dj al planetei în noaptea dintre 28-29 iunie la Arenele Romane. Armin a scos din dotare, în cele 9 ore de mix continuu, tot "armamentul" "împotriva" publicului nostru: DJ set cu piese atât de pe noul album cât şi hit-urile pe care le ştiam deja cu toţii, dar şi aducerea pe scenă a artiştilor cu care a colaborat de-a lungul timpului printre care Christian Burns, Susana şi chiar propriul frate care s-a dezlănţuit alături de Armin cântând la chitara electrică", a declarat entuziasmată VJ Oana!

Oana este mereu prezentă la toate petrecerile dance din ţară, luându-le interviu tuturor marilor DJ-i ai lumii care au sosit în România, printre care Danny Tenaglia, James Zabiela, Lee Buridge, Hernan Cattaneo, Fatushi Tomiie sau Booka Shade, iar pe 11 si 12 iulie, VJ-iţa este pregătită să afle pentru MTV si ProFM DANCE toate noutaţile de la celebrii FatBoySlim şi Timo Maas, Trentemoller şi Roger Sanchez!


SURSA: WWW.MTV.RO

No comments: